DRAGI COLEGI,

În numele Comitetului de Organizare ne revine o desebită plăcere de a vă invita să participați la sesiunile celui de-al VII-lea Simpozion Translațional de Oncologie Personalizată pentru Combaterea Cancerului care se va desfășura în perioada 20-22 aprilie 2023 la București, la Hotelul Crowne Plaza, în format hibrid.

 

Participarea la simpozion se poate face atât prin prezența fizică în sală, cât și online, prezentările fiind transmise live pe platformele Zoom și Youtube, astfel încât ele vor fi putea fi urmărite atât de către medicii oncologi din București, cât și de către cei din alte zone ale țării și din străinătate.

 

Simpozionul Translațional de Oncologie Personalizată (STOP Cancer-România) se desfășoară sub egida “Societatii Transdisciplinare de Oncologie Personalizată pentru Combaterea Cancerului” cu colaborarea “Asociația Medicilor Cancerologi din România” (AMECRO).

 

La această ediție participă chirurgi-oncologi, radioterapeuți, oncologi medicali, anatomopatologi și cercetători în domeniul științelor fundamentale din România, SUA, Canada și Europa de Vest. Intenția noastră este, pe de o parte, de a facilita dialogul între specialiștii oncologi din România și diaspora, iar pe de altă parte, de a crea o platformă de oncologie translațională pentru schimbul de informații și idei între cercetătorii din diferite domenii ale științelor fundamentale și clinicienii oncologi în scopul dezvoltării de proiecte comune.

 

Prin aceste platforme de colaborare și informare dorim să contribuim atât la îmbunătățirea modalităților de diagnostic ale cancerului cât și la ameliorarea prognosticului și a calității vieții pentru pacienții cu cancer din România.

 

Pe platforma www.stop-cancer.ro aveți acces la înregistrările video ale lucrărilor prezentate în cadrul edițiile anterioare ale simpozionului STOP Cancer, și de asemenea la înregistrările video ale cursului de oncologie pentru medicii rezidenți.

 

Prezenţa lectorilor de peste hotare precum şi a dumneavoastră ne onorează şi garantează succesul Simpozionului. Limba oficială a Simpozionului este limba română.

 

Pentru înscriere la Simpozion vă invităm să accesați site-ul: www.stop-cancer.ro/

 

Pentru orice fel de întrebări/nelămuriri/informații suplimentare/ comentarii ne puteți scrie la: contact@stop-cancer-romania.ro

 

Vă invităm să vizitați si site-ul cu informații dedicate pacienților cu cancer: https://stopcancertv.ro/

 

precum și noul număr al revistei, Journal of Medical and Radiation Oncology apărut sub egida Societății Transdisciplinare de Oncologie Personalizată pentru Combaterea Cancerului,

 

https://jmedradonc.org/

 

Simpozionul va fi creditat EMC! .

 

Bine ați venit!
Comitetul de organizare

Sustinut de:

Asociaţia Societăţii Transdisciplinare de Oncologie Personalizată pentru Combaterea Cancerului

Cursul de oncologie medicală: ghid practic pentru tinerii oncologi

 

Seria de cursuri a avut loc în perioada februarie-iulie 2022. Pentru obținerea diplomei de participare sau pentru vizionarea înregistrărilor video ale cursurilor în arhiva video, vă rugăm să vă conectați pe www.stop-cancer.ro.

 

Ediția anterioară a Simpozionului STOP Cancer

 

În premieră absolută în România, anul trecut am găzduit un workshop, în cadrul căruia au fost discutate modalitățile de utilizare practică, cu exemple concrete, a metodei de radioterapie stereotactica SBRT (Stereotactic Body Radiotherapy), respectiv, a sistemului SRS (Stereotactic RadioSurgery). Workshopul a fost destinat atât radioterapeuților, oncologilor cât și tehnicienilor, dozimetriștilor și fizicienilor specializați în radioterapie.

 

De asemenea, anul trecut am continuat inițiativa începută în 2020, a sesiunii dedicate tinerilor oncologi și cercetători din oncologie.

 

Prezenţa lectorilor de peste hotare precum şi a dumneavoastră ne-a onorat şi a garantat succesul Simpozionului. Limba oficială a Simpozionului este limba română.

 

Pentru orice fel de întrebări/nelămuriri/informații suplimentare/ comentarii ne puteți scrie la: contact@stop-cancer.ro

 

Vă invităm să vizitați si site-ul cu informații dedicate pacienților cu cancer: https://stopcancertv.ro precum și noul număr al revistei, Journal of Medical and Radiation Oncology apărut sub egida Societății Transdisciplinare de Oncologie Personalizată pentru Combaterea Cancerului, https://jmedradonc.org/

 

Participarea la Ediția 2021 a Simpozionului a fost creditată cu 17 credite EMC!

 

Simpozionul s-a transmis live pe Zoom Webinar, iar înregistrările prezentărilor au fost postate pe site-ul: https://www.stop-cancer.ro

 

În perioada anterioară, omenirea s-a confruntat cu pandemia Covid-19, care ne-a afectat și continuă să ne afecteze viețile tuturor într-un mod radical. Pe parcursul pandemiei este esențială atenția acordată pacienților cu cancer precum și personalizarea tratamentelor oncologice care trebuie să ia în considerare, alături de alte comorbidități, și riscul infectiei cu virusul SARS-Cov2. Pentru detalii vă invitam să consultați cu titlu informativ recomandările ghidului ESMO: https://www.esmo.org/guidelines/cancer-patient-management-during-the-covid-19-pandemic

 

Comitetul de organizare

Sustinut de:

Asociaţia Societăţii Transdisciplinare de Oncologie Personalizată pentru Combaterea Cancerului